Rolul scintigrafiei in detectia hemoragiilor digestive inferioare si a diverticulului Meckel

In hemoragiile digestive inferioare (jejunale, ileale, colonice), tehnicile scintigrafice sunt metode utile de diagnostic, ele având o sensibilitate mare de detectie a localizarilor acestora. Scintigrafia este recomandata în cazul unor hemoragii cu rata foarte redusa a sângerarii, chiar de 0,05-0,10 ml/min sau în situatiile în care examenul endoscopic are contraindicatii relative: post-operator recent dupa interventiile chirurgicale pe stomac, la pacientii cu hepatita sau când elementele endoscopice sunt neconcludente (colon plin cu sânge, leziune vizualizata, dar fara semne de sângerare recenta etc). Dupa injectarea hematiilor marcate cu ^99mTc (radiotrasorul de electie folosit) sunt bine vizualizate: compartimentul sangvin, cordul, ficatul, splina si rinichii, fara a fi evidentiata in mod normal radioactivitatea de la nivelul intestinului subtire. Daca pacientul prezinta o sângerare “activa” în timpul studiului, sediul sângerarii va fi vizualizat, în câteva minute dupa injectare, ca un focar cu acumulare anormala a radiofarmaceuticului reprezentat de hematiile marcate cu ^99mTc. Pentru a se putea stabili diagnosticul de hemoragie digestiva inferioara, trebuie evidentiata deplasarea radioactivitatii extravazate în lumenul intestinului. Când deplasarea se produce rapid, este mai probabil ca sângerarea sa aiba loc în intestinul subtire, în timp ce o stationare relativa sau o deplasare lenta indica mai degraba ca sediu colonul.

Diverticulul Meckel, reminiscenta a ductului embrionar omfalomezenteric, localizat de obicei  proximal fata de valva ileo-cecala,  poate fi intilnit la 1-3% din populatie. Aproximativ 55% din diverticulii Meckel simptomatici contin mucoasa gastrica ectopica, restul putand contine mucoasa ileala, duodenala, colonica sau pancreatica. Simptomul cel mai des intilnit la acesti pacienti este singerarea, datorita secretiei acido-peptice a mucoasei gastrice ectopice, care produce ulceratii ale mucoasei ileale neprotejate. Pentru detectia prezentei unui diverticul Meckel se foloseste proprietatea anionului de pertechnetat de a fi preluat de catre celulele de suprafata ale mucoasei gastrice, care il concentreaza si apoi il secreta. Luind in considerare faptul ca marea majoritate a diverticulilor Meckel singerinzi contin mucoasa gastrica ectopica, ^99mTc-pertechnetatul (radiofarmaceuticul) se va fixa la nivelul mucoasei diverticulului, iar prin detectarea radiatiei emise la suprafata corpului d radiotrasor va putea fi detectata prezenta si localizarea acestuia. Pe imaginile abdominale normale se constata acumularea pertechnetatului de ^99mTc la nivelul stomacului (radioactivitate ce apare la 5 min., creste pina la 15-30 min. de la injectare, dupa care ramine constanta), duodenului, jejunului, parenchimului renal, bazinetului, ureterelor si vezicii urinare. Aria hipercaptanta, corespunzatoare diverticulului Meckel, este situata cel mai frecvent in cadranul abdominal inferior drept si este anterioara fata de structurile retroperitoneale, pe imaginile obtinute in incidenta laterala si apare simultan cu radioactivitatea gastrica.